Normele de transport animale în interiorul UE vor fi revizuite
Pe 20 ianuarie 2022 Parlamentul Uniunii Europene, cu 557 de voturi pentru, 55 împotrivă și 78 abțineri, a adoptat un raport cu recomandări pentru respectarea protecției a animalelor care sunt transportate în interiorul UE și către țările terțe.
Această decizie vine după ce o comisie specială de anchetă a Parlamentului, instituită în iunie 2020 pentru a investiga presupusele încălcări ale normelor UE privind transportul animalelor, a concluzionat că dispozițiile UE în acest domeniu nu sunt întotdeauna respectate în statele membre și nu iau pe deplin în considerare diferitele nevoi ale animalelor.
Printre cele mai evidente încălcări se numără lipsa spațiului superior, a apei sau a aprovizionării cu alimente pentru animalele transportate, faptul că animalele sunt transportate atunci când nu sunt apte pentru transport și supraaglomerarea. Sunt utilizate vehicule necorespunzătoare, iar transportul are loc uneori la temperaturi extreme și pe durate de călătorie prelungite.
Deputații doresc camere CCTV pe vehiculele de transport, în special pentru încărcare și descărcare. Autoritățile naționale ar trebui să aprobe planurile de călătorie numai dacă se preconizează că temperatura va fi cuprinsă între 5°C și 30°C.
Parlamentarii mai solicită ca statele membre să inspecteze toate transporturile către țări din afara UE, pentru a se asigura că animalele sunt hrănite și hidratate, că dispozitivele de adăpare funcționează în mod corespunzător și că au suficient loc și spațiu superior. Exportul de animale vii ar trebui să fie autorizat numai dacă respectă standardele europene în materie de bunăstare a animalelor.
Durata călătoriei animalelor domestice destinate sacrificării nu ar trebui să depășească opt ore, solicită euro deputații. Vițeii neînțărcați cu vârsta mai mică de patru săptămâni nu ar trebui transportați decât de către fermieri și pe o distanță mai mică de 50 km.
Parlamentul solicită Comisiei Europene să prezinte de urgență, până cel târziu în 2023, un plan de acțiune pentru revizuirea regulilor de transport animale, inclusiv o propunere privind un fond specific pentru a reduce la minimum impactul socioeconomic al modificărilor care trebuie efectuate.