CONVENŢIE EUROPEANA pentru protecția animalelor de companie
CONVENŢIE EUROPEANA pentru protecția animalelor de companie
(întocmită la Strasbourg pe 13 noiembrie 1987)
PREAMBUL:
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei convenții,
considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o cooperare mai strânsă între membrii săi,
recunoscând că omul are o obligație morală de a respecta toate creaturile vii și păstrând legăturile speciale existente între om și animalele de companie,
considerând că animalele de companie sunt foarte importante datorită contribuției lor la calitatea vieții şi, prin urmare, reprezintă o valoare pentru societate,
având în vedere dificultățile care decurg din marea varietate a animalelor care sunt deținute de către om,
având în vedere riscurile inerente determinate de suprapopularea cu animale pentru igiena, sănătatea și securitatea omului și a altor animale,
având în vedere că deținerea specimenelor din fauna sălbatică, în calitate de animale de companie, nu ar trebui să fie încurajată,
conștienți de diferitele condiții care guvernează achiziționarea, deținerea, creșterea în scop comercial sau necomercial, cesiunea ori comerțul cu animale de companie,
conștienți de faptul că condițiile de deținere a animalelor de companie nu permit întotdeauna promovarea sănătății și bunăstării acestora,
conștienți că atitudinile în privința animalelor de companie variază considerabil datorită uneori unei lipse de cunoștințe sau de conștiință,
considerând că o atitudine şi o practică sunt nu numai un obiectiv de dorit, dar, de asemenea, și realist, au căzut de acord asupra următoarelor:
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Definiții:
(1) În termenii prezentei convenții înțelegem prin animal de companie orice animal deținut sau destinat a fi deținut de către om, în special pe lângă casă, pentru agrement sau companie.
(2) Înțelegem prin comerț cu animale de companie ansamblul de tranzacții practicate în mod regulat, în cantități substanțiale și în scopuri lucrative, care implică transferul proprietății acestor animale.
(3) Înțelegem prin creșterea și îngrijirea animalelor de companie cu titlu comercial creșterea și îngrijirea practicate în special în scop comercial și în număr mare.
(4) Înțelegem prin refugiu pentru animale o unitate cu scop nelucrativ, în care animalele de companie pot fi deținute în număr considerabil. În cazul în care legislația națională și/sau măsuri administrative o permit, o astfel de unitate poate primi animale fără stăpân.
(5) Înțelegem prin animal fără stăpân orice animal de companie care, fie nu are adăpost, fie se găsește în afara proprietății stăpânului său sau a deţinătorului său şi care nu este sub controlul ori supravegherea directă a nici unui proprietar sau deţinător.
(6) Înțelegem prin autoritate competentă autoritatea desemnată de către statul membru al Consiliului Europei.
Articolul 2
Domeniu de aplicare şi punere în practică:
(1) Fiecare parte se angajează să ia măsurile necesare punerii în aplicare a dispozițiilor acestei convenții în ceea ce privește:
a) animalele de companie deținute de către o persoană fizică sau juridică, pe orice proprietate, în orice unitate şi care sunt destinate comercializării sau creșterii şi deținerii în scop comercial a acestora, precum şi cele aflate în orice refugiu pentru animale;
b) dacă este cazul, animalele fără stăpân.
(2) Nici o dispoziție a acestei convenții nu poate afecta punerea în practică a celorlalte prevederi legate de protecția animalelor sau de apărarea speciilor sălbatice pe cale de dispariție.
(3) Nici o dispoziție a prezentei convenții nu afectează posibilitatea părților de a adopta reguli foarte stricte pentru asigurarea protecției animalelor de companie sau aplicării în continuare a dispozițiilor pentru alte categorii de animale care nu sunt în mod expres citate în prezenta convenție.
Capitolul II Principii care trebuie respectate de către deţinătorii de animale de companie
Articolul 3
Principii de bază pentru bunăstarea animalelor:
(1) Nimeni nu trebuie să cauzeze inutil durere, suferinţe fizice sau psihice unui animal de companie.
(2) Nimeni nu trebuie să abandoneze un animal de companie.
Articolul 4
Deţinerea:
(1) Orice persoană care deţine un animal de companie sau care are grijă de un animal de companie trebuie să fie responsabil de sănătatea şi bunăstarea acestuia.
(2) Orice persoană care deţine un animal de companie sau care se ocupă de acesta trebuie să-i asigure toate condiţiile, îngrijirile şi atenţia, ţinând cont de nevoile etologice, în funcţie de specie şi rasă, şi în special trebuie:
a) să îi asigure, în cantitate suficientă, hrană şi apă;
b) să îi asigure posibilitatea de mişcare;
c) să ia măsurile necesare pentru a nu lăsa animalele să devină libere.
(3) Un animal nu poate fi deţinut ca animal de companie dacă:
a) condiţiile enumerate în alin. (2) nu sunt îndeplinite;
sau
b) condiţiile sunt îndeplinite, dar animalul nu se poate adapta în captivitate.
Articolul 5
Reproducţia:
Orice persoană care selecţionează un animal de companie pentru reproducţie trebuie să ia în considerare caracteristicile anatomice, fiziologice şi comportamentale care ar putea compromite sănătatea şi bunăstarea descendenţilor sau a femelei.
Articolul 6
Limita de vârstă pentru achiziţionare:
Nici un animal de companie nu poate să fie vândut persoanelor sub 16 ani fără consimţământul expres al părinţilor lor sau al altor persoane care exercită responsabilităţi parentale.
Articolul 7
Dresajul:
Nici un animal de companie nu trebuie să fie dresat prin metode care ar putea prejudicia sănătatea sau bunăstarea animalului şi în special nu trebuie forţat să îşi depăşească capacitatea naturală sau forţa sa naturală ori utilizând mijloace artificiale care provoacă răni sau dureri inutile. De asemenea, se interzice utilizarea mijloacelor artificiale de dresaj care provoacă răni sau dureri inutile, suferinţe ori teamă.
Articolul 8
Comercializarea, creşterea în scop comercial, refugiile pentru animale:
(1) Orice persoană care, la momentul intrării în vigoare a prezentei convenţii, comercializează sau creşte ori adăposteşte în scopuri comerciale sau care administrează un refugiu pentru animale trebuie să facă o declaraţie autorităţii competente într-un interval stabilit de fiecare parte. Orice persoană care are intenţia să se ocupe de una dintre activităţile enumerate anterior trebuie să facă o declaraţie autorităţii competente.
(2) În această declaraţie trebuie să se menţioneze:
a) speciile animalelor de companie care sunt sau vor fi implicate;
b) persoana responsabilă şi cunoştinţele sale;
c) descrierea instalaţiilor şi echipamentelor care sunt sau vor fi utilizate.
(3) Activităţile menţionate anterior nu pot fi exercitate decât:
a) dacă persoana responsabilă posedă cunoştinţele şi aptitudinile necesare exercitării acestei activităţi, având fie o pregătire corespunzătoare, fie o experienţă suficientă cu animalele de companie; şi
b) dacă instalaţiile şi echipamentele utilizate pentru activitate satisfac cerinţele menţionate în art. 4.
(4) Pe baza declaraţiilor făcute conform dispoziţiilor alin. (1), autoritatea competentă trebuie să stabilească dacă condiţiile menţionate în alin. (3) sunt îndeplinite sau nu.
În cazul în care nu sunt îndeplinite într-o manieră corespunzătoare, autoritatea competentă va recomanda măsuri şi, dacă aceasta este considerată necesară pentru protecţia animalelor, se poate dispune chiar interdicţia comercializării sau continuarea activităţii.
(5) Autoritatea competentă trebuie, în conformitate cu legislaţia naţională, să controleze dacă condiţiile menţionate mai sus sunt îndeplinite sau nu.
Articolul 9
Publicitate, spectacole, expoziţii, competiţii şi manifestări similare:
(1) Animalele de companie nu pot fi utilizate pentru publicitate, spectacole, expoziţii, competiţii sau manifestări similare, decât:
a) dacă organizatorul creează condiţiile necesare pentru ca aceste animale să fie tratate conform exigenţelor prevăzute la art. 4 alin. (2), şi
b) dacă sănătatea şi bunăstarea lor nu sunt puse în pericol.
(2) Unui animal de companie nu trebuie să i se administreze nici un tratament, nici o substanţă, nu trebuie să fie supus nici unui procedeu, în scopul creşterii sau diminuării nivelului natural al performanţelor sale:
a) în cursul competiţiilor; sau
b) cu alte ocazii, dacă acestea ar constitui un risc pentru sănătatea şi bunăstarea animalului.
Articolul 10
Intervenţii chirurgicale:
(1) Intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal de companie sau altor scopuri necurative trebuie să fie interzise şi, în special:
a) codotomia;
b) cuparea urechilor;
c) secţionarea corzilor vocale;
d) ablaţia ghearelor şi dinţilor.
(2) Excepţii de la aceste interdicţii nu pot fi autorizate decât:
a) dacă medicul veterinar consideră o intervenţie curativă necesară fie din motive de medicină veterinară, fie în interesul unui animal deosebit;
b) pentru a împiedica reproducţia.
(3) a) Intervenţiile în cursul cărora animalul va suferi sau riscă să sufere dureri considerabile nu trebuie să fie efectuate decât sub anestezie şi de către un medic veterinar sau sub controlul său.
b) Intervenţiile care nu necesită anestezie pot fi efectuate de către o persoană competentă, în conformitate cu legislaţia naţională.
Articolul 11
Sacrificarea:
(1) Numai medicul veterinar sau o altă persoană competentă poate să procedeze la sacrificarea unui animal de companie, excepţie făcând cazurile de urgenţă când trebuie să se pună capăt suferinţelor unui animal şi când ajutorul unui medic veterinar sau al altei persoane competente nu poate fi obţinut rapid sau alte cazuri de urgenţă prevăzute de legislaţia naţională. Orice sacrificare trebuie să se facă cu minimum de suferinţă fizică şi psihică, ţinând cont de circumstanţe.
Metoda aleasă, exceptată în caz de urgenţă, trebuie:
a) fie să provoace o pierdere imediată a conştienţei, urmată de moarte;
b) fie să înceapă prin realizarea unei anestezii generale profunde, urmată de un procedeu care va cauza moartea cu certitudine.
Persoana responsabilă cu sacrificarea trebuie să se asigure că animalul este mort înainte să se realizeze jupuirea.
(2) Următoarele metode de sacrificare trebuie să fie interzise:
a) înecul şi alte metode de asfixie, dacă ele nu produc efectele menţionate în alin. (1) lit. b);
b) utilizarea otrăvurilor sau drogurilor ale căror dozaj şi aplicare nu pot fi controlate în maniera de a obţine efectele menţionate în alin. (1);
c) electrocutarea, mai ales dacă ea nu este precedată de pierderea imediată a conştienţei.
Capitolul III Măsuri suplimentare referitoare la animalele fără stăpân
Articolul 12
Reducerea numărului de animale fără stăpân:
Atunci când o parte estimează că numărul de animale fără stăpân constituie pentru ea o problemă, ea trebuie să ia măsurile legislative şi/sau administrative necesare pentru reducerea numărului acestora prin metode care nu cauzează dureri, suferinţe sau temeri evitabile.
a) Astfel de măsuri trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
(i) în cazul în care astfel de animale trebuie să fie capturate, aceasta trebuie să se facă astfel încât să producă minimum de suferinţe fizice şi psihice animalelor, în funcţie de natura animalului;
(îi) în cazul în care animalele capturate sunt adăpostite sau sacrificate, aceasta trebuie să se facă în conformitate cu principiile prezentei convenţii.
b) Părţile sunt obligate să respecte:
(i) identificarea permanentă a câinilor şi pisicilor prin mijloace corespunzătoare care să nu producă decât dureri, suferinţe sau temeri uşoare ori temporare, cum ar fi tatuarea însoţită de înregistrarea numărului, precum şi de numele şi adresele proprietarilor;
(îi) reducerea reproducţiei neplanificate a câinilor şi pisicilor şi încurajarea sterilizării acestora;
(iii) încurajarea persoanelor care au găsit un câine sau o pisică fără stăpân să semnaleze acest lucru autorităţii competente.
Articolul 13
Excepţii privind capturarea, deţinerea şi sacrificarea:
Excepţiile la principiile stabilite în prezenta convenţie, referitoare la capturarea, deţinerea şi sacrificarea animalelor fără stăpân, nu pot fi admise decât dacă acestea sunt inevitabile, în cadrul programelor guvernamentale de control al bolilor.
Capitolul IV Informare şi educare
Articolul 14
Programe de informare şi educare:
Părţile se angajează să încurajeze dezvoltarea programelor de informare şi de educare pentru a promova, în rândul organizaţiilor şi indivizilor implicaţi în: deţinerea, creşterea, dresajul, comerţul şi adăpostirea animalelor de companie, conştientizarea şi cunoaşterea dispoziţiilor şi principiilor prezentei convenţii.
În aceste programe atenţia trebuie să se îndrepte în special asupra următoarelor subiecte:
a) dresajul animalelor de companie în scop comercial sau pentru competiţii, care trebuie să se efectueze de către persoane având cunoştinţele şi competenţele corespunzătoare;
b) necesitatea de a descuraja:
(i) încredinţarea animalelor de companie persoanelor până la vârsta de 16 ani fără consimţământul expres al părinţilor sau al altor persoane care deţin responsabilităţi parentale;
(îi) acordarea animalelor de companie ca premii, recompense sau prime;
(iii) înmulţirea neplanificată a animalelor de companie;
c) eventualele consecinţe negative pentru sănătatea şi bunăstarea animalelor sălbatice, în cazul achiziţionării sau introducerii lor ca animale de companie;
d) riscurile care decurg din achiziţionarea iresponsabilă a animalelor de companie, care conduce la creşterea numărului animalelor nedorite şi abandonate.
Articolul 17
Semnarea, ratificarea, acceptarea, aprobarea:
Prezenta convenţie este deschisă semnării de către statele membre ale Consiliului Europei. Ea va fi supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.
NOTĂ: Această Convenție nu este ratificată de către Republica Moldova